VASILE POPEANGĂ, DEPUTAT PSD GORJ
„Sunt absolut convins că entităţile din Gorj nu vor fi o atenţie principală a ministrului Videanu”
În legătură cu iniţiativa ministrului Adriean Videanu, vizavi de cele două companii energetice pe care acesta doreşte să le facă, punctul de vedere al deputatului Vasile Popeangă este tranşant: „Sunt de acord cu înfiinţarea acestor companii. Sigur că prezintă nişte avantaje. Important este cum vor fi dirijate resursele financiare ale acestei companii. Şi, important pentru Gorj – şi o declar foarte ferm -, este dacă sediul uneia dintre companii, şi anume aceea în care sunt cuprinse cele trei entităţi, va fi la Târgu-Jiu.
Dacă nu va fi la Târgu-Jiu, atunci toată dirijarea resurselor financiare se va face de la nivel de centru şi, evident, că se vor dirija resursele aşa cum doreşte domnul ministru Videanu. Şi dacă vreţi să vă spun o părere personală, sunt absolut convins că entităţile din Gorj nu vor fi ca o atenţie principală a domnului ministru Videanu. Sunt, dacă vreţi, interese de altă natură, şi să dea Dumnezeu să nu se confirme ceea ce ştiu eu că se doreşte cu aceste trei entităţi. Eu pot să spun următorul lucru şi chiar nu mă feresc.
15:00
Legături
- Test Viteza
- Prefectura Gorj
- Consiliul Jud. Gorj
- Primăria Târgu-Jiu
- Politia Jud. Gorj
- C.S. Pandurii Tg. Jiu
Publicitate



