Home · Actualitate · „Situaţia în care se află SNLO-ul este dezastruoasă”

Ultima oră

RSS Display

„Situaţia în care se află SNLO-ul este dezastruoasă”

Interviu cu Gheorghe Etăgan, secretar general al USM Oltenia

- Domnule Etăgan, cum văd sindicatele din Oltenia situaţia în care se găseşte, acum, SNLO?

- La ora actuală, din punctul nostru de vedere, situaţia în care se află SNLO-ul este dezastruoasă, coroborată, bineînţeles, şi cu criza economică din acest moment. Pentru susţinerea afirmaţiilor voi da câteva exemple: După cum ştiţi, iulie pentru SNLO a fost o lună scurtă, am avut 15 zile de şomaj tehnic. Am sperat că în perioada de şomaj tehnic, stocul din depozite să se epuizeze, cu toate acestea pe luna iulie din cele 1.100.000 to pentru livrări, nu am realizat decât 760 de mii tone, adică o relizare de 76%, în condiţiile în care la 31.07.2009 înregistram aproape 500 mii to stoc. Vine şi luna august, care are un program de 1500 000 to, program care, în acest moment este irealizabil, iar noi ca sindicate ne gândim la obţinerea salariilor pentru salariaţii pe care îi reprezentăm, deoarece, conform Contractului Colectiv de Muncă, salariile se iau în raport cu producţia realizată. Acest atribut este exclusiv al administraţiei, care trebuie să găsească soluţiile cele mai bune pentru relizarea acestor programe, bineînţeles împreună cu coaliţia de la guvernare şi cu Ministerul Economiei şi Comerţului, cu Consiliul de Administraţie, cu AGA, cu toate că în AGA avem pe domnul Ionel Manţog, care prea mult nu ne-a sprijinit...şi, aş da un exemplu... pentru luna iulie la CE Turceni am avut un program de 300 mii tone şi au luat 70.000 tone. Procent de 25% de realizare. Asta denotă ajutorul cu care se tot laudă domnul Manţog şi spune că noi nu colaborăm cu domnia sa.

- Credeţi că formula de conducere de la SNLO este capabilă să redreseze situaţia actuală...sau ar trebui făcute schimbări?

- Noi, printr-un comunicat pe care l-am dat în prima zi a lunii august, am dezaprobat public acţiunile politice de schimbare, pe apartenenţă politică, a conducătorilor din unităţile miniere. Trebuie să recunosc că s-au făcut unele schimbări în SNLO pe criterii politice...se insistă în continuare...de aceea noi am tras acest semnal de alarmă. Actuala echipă de la SNLO trebuie ajutată: de coaliţia guvernamentală, în special de PD-L şi de conducerea Ministerului Economiei, pentru că nici cea mai performantă echipă de conducere nu poate să realizeze mare lucru fără ajutor, în condiţiile actuale, când cererea de cărbune a scăzut cu aproape 30%. Există preocupare din partea actualei conduceri, dar, insist, sprijinul trebuie să fie şi din partea Ministerului Economiei şi Comerţului, a domnului ministru Videanu, deoarece, în acest moment avem aproximativ 3500 mld vechi de încasat, din care, 2000 mld sunt numai din partea RAAN Severin, Societate Comercială care aparţine de MEC şi de la care, din 1 martie 2009 SNLO nu a primit nici măcar un leu. În aceste condiţii şi SNLO înregistrează datorii către stat şi către furnizori de aproximativ 2000 de mld lei vechi. Datorită acestui blocaj există atâtea probleme. Dacă s-ar rezolva acest blocaj, eu zic că SNLO ar sta binişor.

- Ce fac sindicatele din USMO pentru a ajuta unităţile miniere?

- La nivel de USMO am încercat în permanenţă să găsim soluţii de redresare a situaţiei din SNLO. Am semnat pentru perioada 15 iunie - 15 iulie a.c. un program de şomaj tehnic, cu speranţa că stocurile de cărbune vor scădea în această perioadă. Avem promisiuni din partea Ministerului Economiei şi Comerţului de deblocare a situaţiei de la RAAN. De câteva luni s-a promovat prin Ordonanţă de Urgenţă compensarea datoriilor la bugetul statului cu RAAN Severin, dar până în prezent nu s-a rezolvat această problemă. Este singura măsură care ar putea să deblocheze situaţia şi, bineânţeles, ar mai fi şi creşterea cererii de cărbune pe piaţă. Sperăm ca de la 1 septembrie a.c cererea de cărbune să crească, în condiţiile în care şi consumul, în perioada rece, va creşte.

- Care sunt cele mai mari supărări în încercarea de deblocare a SNLO?

- Supărarea cea mai mare este că peste o săptămână trebuie să sărbătorim Ziua minerului şi parcă nici că ne vine s-o sărbătorim, în condiţiile actuale. Blocajul economic în care ne aflăm nu e de azi, nu e de ieri, este chiar şi din primul mandat al PD-L-ului, cu toate că aceştia spun că în acele vremuri era altă situaţie. Şi pe vremea PNL-ului au fost probleme. A mai fost şi dezastrul creat de fostul director general Eugen Davidoiu, cu semnarea cedării acelor creanţe de mii de miliarde către o firmă de apartament, care are şi azi un efect asupra acestui blocaj, în special pe zona Mehedinţiului de aproape 1500 mld lei, care şi în acest moment este într-un proces juridic care sperăm să se finalizeze cu bine pentru SNLO.

- Ce le uraţi minerilor de ziua lor?

- Multă sănătate lor şi membrilor de familie şi să fie optimişti. Îi asigurăm că vom face tot ce ţine de noi pentru ca mineritul să iasă cu bine din această criză. Noroc bun!

A consemnat,

Mihaela Oarfă

   06:06

Da o nota acestui articol

5 Nota:~ 5 din 1 voturi.