Parabolă cu câţiva căţei de soi şi nişte porumbei nevinovaţi
Era pe vremea prefectului Ştefan Marian Popescu-Bejat, când câţiva indivizi făceau caz pe seama lui în privinţa porumbeilor din podul Palatului Administrativ, luându-le apărarea, că au fost închise ferestrele la pod cu plase, încât bietele păsări, prinse de anotimpul rece, dârdâiau pe sub streaşina Catedralei din Piaţa Victoriei, privind lung spre ferestrele Prefecturii.În faţă, gestul părea uman şi frumos, punându-l la zid pe bietul prefect cel fără inimă, care nu făcea altceva, în opinia acelor agresori atât de violenţi, decât să moţăie în jilţul de prefect, un loc destul de călduţ şi bine remunerat, fără a se implica în problemele ce îi reveneau în această calitate. Însă, în spatele acestor atacuri mârşave, erau alte interese... politice. Să fie înlăturat prefectul, încât cel ce râvnea din umbră la acel jilţ, aruncându-le câteva oscioare rămase de la masa lui, le-a promis niscai locuri călduţe prin preajma acelui „birou oval”, încât căţeii şi-au făcut datoria cu vârf şi îndesat, împroşcând cu noroi ţinta direcţionată din umbră.
16:38
Legături
- Test Viteza
- Prefectura Gorj
- Consiliul Jud. Gorj
- Primăria Târgu-Jiu
- Politia Jud. Gorj
- C.S. Pandurii Tg. Jiu
Publicitate



