Ultima oră

RSS Display

Spitalele din Gorj, la un pas de colaps financiar…

Sindicaliştii susţin că nu mai sunt bani nici de salarii şi se pregătesc de proteste. Valentin Popa, liderul Sanitas Gorj, spune că acele contractele semnate cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj, sunt sub orice critică, iar luna iunie este un dezastru din punct de vedere finaciar. „Serviciile contractate cu Casa de Sănătate se ridică la 4 miliarde de lei vechi, iar numai salariile celor peste 1200 de angajaţii sunt aproape de 39 de miliarde de lei vechi. În sănătate este nevoie urgentă de o rectificare de buget, pentru că altfel sănătatea va intra în coplas“.

Constantin Pălivan, purtatorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Gorj, spune că până acum s-a reuşit plata furnizorilor şi a salariilor, dar de luna viitoare s-ar putea să existe probleme din cauza lipsei banilor: “noi avem plata la zi a furnizorilor şi salariilor. Până acum am reuşit să plătim oamenii cu salarii întregi, sper ca şi în luna iulie să putem asigura salariile. La noi în contract e specificat că salariile pot fi de la minim atât, până la maxim atât“, a precizat Palivan.
Ema Iordache

   15:02

Şi salariile directorilor rămân pe loc

Salariile acordate prin contractul de mandat directorului general/directorului regiilor autonome, societăţilor şi companiilor naţionale şi societăţilor comerciale nu poate depăşi nivelul indemnizaţiei lunare acordate prin lege pentru funcţia de secretar de stat;

Până la sfârşitul acestui an, unica formă de remunerare a conducătorilor şi adjuncţilor conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de forma de finanţare, aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi ai celor aflate în coordonarea primului-ministru o reprezintă o sumă egală cu indemnizaţia prevăzută de lege pentru funcţia de secretar de stat din ministere, respectiv de subsecretar de stat din ministere, după caz.

 Citeste tot articolul |    15:01

VASILE POPEANGĂ, DEPUTAT PSD GORJ

„Sunt absolut convins că entităţile din Gorj nu vor fi o atenţie principală a ministrului Videanu”

În legătură cu iniţiativa ministrului Adriean Videanu, vizavi de cele două companii energetice pe care acesta doreşte să le facă, punctul de vedere al deputatului Vasile Popeangă este tranşant: „Sunt de acord cu înfiinţarea acestor companii. Sigur că prezintă nişte avantaje. Important este cum vor fi dirijate resursele financiare ale acestei companii. Şi, important pentru Gorj – şi o declar foarte ferm -, este dacă sediul uneia dintre companii, şi anume aceea în care sunt cuprinse cele trei entităţi, va fi la Târgu-Jiu.
 

 Citeste tot articolul |    15:00

SEMNALE - 3

- Comisia Europeană şi autorităţile române au semnat memorandumul de înţelegere pentru împrumutul de cinci miliarde euro obţinut de România de la fondul UE de echilibrare a balanţei de plăţi în cadrul programului de finanţare externă de 20 miliarde euro coordonat de FMI;

- Ministrul Muncii a informat reprezentanţii confederaţiilor sindicale că Guvernul şi-ar putea asuma, în toamnă, răspunderea pentru legea unică a salarizării bugetarilor şi că e posibil ca salariul minim pe economie să nu mai fie luat drept reper în stabilirea grilei de salarizare;
 - Potrivit Ministrului Sănătăţii, începând din 5 iulie a.c., toate unităţile sanitare vor fi obligate să afişeze pe portalui www.e-sănătate.ro toate cheltuielile publice, precum şi execuţia bugetară.

   14:53

TVR – televiziunea pentru care plătim taxa de două ori

În rândul abonaţilor TV există o mare nedumerire în ceea ce priveşte achitarea facturilor Radio TV pe care ţi le bagă pe gât SC CEZ Vânzare SA, de data aceasta trimestrial, fără ca nimeni să dea vreo lămurire în acest sens. Nici RCS/RDS SA, care e la doi paşi de TVR, în Bucureşti, nici altcineva. Toţi tac mâlc, fiindcă figura încă le mai ţine – adică abonaţii TV să plătească de două ori acelaşi abonament, chiar dacă nu prea urmăresc programele TVR (1-2-3 etc.).

Cetăţenii au mai sesizat pe la toţi sfinţii despre această înşelătorie, însă în zadar, dovedindu-se că şi acei sfinţi erau şi orbi şi surzi şi muţi. Unii chiar au avansat ideea ca Televiziunea locală prin cablu să scoată din pachetele sale programele posturilor TVR sau, în cel mai rău caz, să trateze cu TVR pentru a lămuri această problemă, pentru a-şi proteja, într-un fel, abonaţii prin cablu. Dar, se pare că toată lumea preferă să adopte poziţia sfinţilor...

 Citeste tot articolul |    14:16

Când ROMTELECOM îşi schimbă numai părul...

M-am întrebat de multe ori dacă Biroul de relaţii cu publicul din cadrul Direcţiei de Telecomunicaţii Gorj – aşa cum scrie pe parafa pentru corespondenţă, sau ROMTELECOM SA – aşa cum scrie pe factură, îşi mai are rostul să funcţioneze aici, şi am ajuns la concluzia că nu. De ce? Am fost abonatul telefonic fidel al acestei instituţii timp de mai mulţi ani, achitându-mi la zi facturile, lună de lună. Anul trecut, abonându-mă şi la altă societate, mulţumit de serviciile acesteia, fiind şi mai ieftine, am renunţat la serviciile ROMTELECOM (cu cererea nr. 230/871 din 30.09.2008. Ei bine, de la această dată, acest ROMTELECOM este debitor, având să-mi restituie nişte bănuţi pentru unele servicii de care semnatarul acestor rânduri nu numai că nu a beneficiat, dar a ajuns să cunoască şi unele handicapuri (lipsuri), din cauza unei birocraţii crase, care umbresc într-un fel sau altul prestigiul instituţiei.

 Citeste tot articolul |    14:13

La pas prin Târg... Atenţie, cad panourile!

O nenorocire poate să vină pe neaşteptate, oricând, spune o vorbă din bătrâni. Uneori, ea se poate manifesta şi ca o răbufnire în preajma noastră, ca să luăm aminte şi să îndreptăm o anume stare de lucruri care ne poate pune viaţa în pericol. Pe marile şantiere din ţară acestea se numesc măsuri de protecţia muncii. Ştim bine cazurile petrecute mai recent în Bucureşti: prăbuşiri de ziduri, de pasarele sau malurile unor şanţuri mai adânci. Toate s-au soldat cu victime umane.

Mai rar se întâmplă ca astfel de lucruri să-i prevină pe cei din jur cu câte un avertisment, mai ales cei care lucrează în astfel de zone. Aşa s-a petrecut sâmbătă, 13 iunie a.c., către prânz, în plin centrul municipiului Târgu-Jiu, în faţa Teatrului „Elvira Godeanu”, când mai multe panouri metalice ce împrejmuiesc şantierul au fost culcate la pământ de vânt.
În câteva minute, muncitorii de pe şantier le-au ridicat la loc, liniştiţi, neasigurându-le în niciun fel, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu niciun eveniment, cei câţiva trecători alegându-se doar cu spaima.

 Citeste tot articolul |    14:12

Vise, taică, vise...

• Am visat că un tip dintr-o supermaşină m-a stropit cu noroi din cap până-n picioare… dar a fost un domn pentru ca a pus imediat frână, a coborât pe trotuar, şi-a cerut mii de scuze, apoi mi-a oferit 100 de lei ca să-mi duc hainele la curăţat. Atât…

• Am visat că s-a născut undeva în România, o nouă generaţie de medici care nu mai cred în jurământul lui Hipocrat - dar care refuză categoric pe toţi suferinzii care încearcă să-i mituiască, oferindu-le plicuri şi…cartuşe!

 Citeste tot articolul |    13:26

SEMNALE

• PDL şi PSD au dat termen Guvernului două săptămâni pentru a găsi soluţii de evitare a blocajului financiar, deja existent la nivelul unor furnizori de utilităţi, cum ar fi principalii furnizori de energie şi Romgaz.
• La sfârşitul lunii mai 2009, numărul de şomeri în Gorj era de 12657 persoane, rata şomajului fiind de 8,6%.
• Liderii Cartel Alfa se pregătesc de proteste. Motivul: Guvernul nu pune în aplicare planul de măsuri anticriză stabilit cu partenerii sociali.

 Citeste tot articolul |    13:25

Companiile lui Videanu sau lunga vară fierbinte

Nimeni nu ştie ce să mai creadă. Pe ultima sută de metri a campaniei electorale pentru europarlamentare celor mai mulţi parlamentari de la celelalte partide politice li s-a părut suspectă graba ministrului Economiei de a bate fierul cât e cald, aruncând mărul discordiei între aceştia. Culmea este că unii chibiţi din preajma lor l-au surprins şi pe Mirecea Geoană cu un jolly joker ascuns pe mânecă.

Se pare că „gogoşile electorale” servite calde de Videanu, cu acelaşi zâmbet maliţios pe buze, le-a rămas multora în gât. Cât să fie din toată această poveste adevăr şi cât ficţiune (aberaţii)?
Oricum, pe mineri – singurii care vor avea de suferit, aşa cum s-au obişnuit -, îi trec de pe acum fiorii, aflându-se deja, de săptămâna viitoare, în şomaj tehnic, la un pas de concedierile colective.
Pe acest fond sumbru, se distinge deja ecoul unor lupte surde, disputate între grupurile de interese puse pe căpătuială, care numai la soarta oamenilor din adâncuri nu se gândesc, aruncându-i din nou în beznă...

 Citeste tot articolul |    01:16

<< Primul < Inapoi [9 / 9] Inainte > Ultimul >>