Mai multe case sunt în pericol de a se prăbuşi din cauza alunecărilor de teren
La Mătăsari şi Dragoteşti
Senatorul Ion Ruşeţ a tras un semnal de alarmă, la recenta întâlnire cu reprezentanţii mass-media, asupra dezinteresului în ceea ce priveşte rezolvarea situaţiei cetăţenilor din zonele Mătăsari şi Dragoteşti, unde casele multor cetăţeni sunt în pericol de a se prăbuşi din cauza alunecărilor de teren: „În ceea ce priveşte activitatea mea în Colegiul electoral, vă informez un lucru, care, am înţeles, este ştiut deja de dvs. Mi-am menţinut linia în ceea ce priveşte problemele pe care mi le-au ridicat cetăţenii cu ocazia audienţelor pe care le organizez la cabinetele parlamentare.
Luna trecută am adresat o întrebare domnului ministru al Economiei, legată de modul cum se vede rezolvarea situaţiei cetăţenilor din zonele Mătăsari şi Dragoteşti, afectaţi de alunecările de teren, datorate condiţiilor geologice, dar şi activităţilor miniere în această zonă, în anii trecuţi.
Aştept cu interes răspunsul domnului ministru, pentru că este inadmisibil, din punctul meu de vedere, am mai pierdut un an, şi există chiar riscul ca cel puţin 5-6 gospodării din zona Dragoteşti-Mătăsari să trebuiască să fie mutate. Există acest risc, în condiţiile în care din luna aprilie s-au demarat procedurile de atribuire de către Olservmin a licitaţiei pentru efectuarea lucrărilor de susţinere terasieră. Prin procedurile... şmechereşti!
S-au contestat câştigătorii, ajungându-se că – suntem în luna octombrie – vine iarna şi nu s-a reuşit să se atribuie această lucrare. Lucru care creează un disconfort celor aflaţi în această situaţie, respectiv cetăţenii din comunele Dragoteşti şi Mătăsari.
Sigur, suntem în plină campanie. Ne aşteptăm în campania electorală ca vocile cetăţenilor să se audă mai puternic, pentru că vom fi mai mult implicaţi, inclusiv duminica, în colegiile sau în zonele de care răspundem. Ne aşteptăm ca vocile cetăţenilor să le auzim mai puternic şi trebuie să ne aplecăm asupra spuselor lor”.
Ionel Miu
07:59
Legături
- Test Viteza
- Prefectura Gorj
- Consiliul Jud. Gorj
- Primăria Târgu-Jiu
- Politia Jud. Gorj
- C.S. Pandurii Tg. Jiu
Publicitate



