Farmecul primăverii culorilor
Ce surpriză poate fi mai plăcută decât atunci când pătrunzi în sediul Bibliotecii Judeţene „Christian Tell” Târgu-Jiu şi să descoperi câte o expoziţie de lucrări realizate de copii (desen, pictură) pe hârtie sau chiar pe linguri de lemn, ulcele sau străchini, cu diferite motive populare. Aşa cum este cea actuală, semnată de elevii de la Şcoala Generală „Ecaterina Teodoroiu” Târgu-Jiu, Şcoala Generală „Pompiliu Marcea” Târgu-Jiu şi Grupul Şcolar Industrial Tehnologic „Ion Mincu” Târgu-Jiu, sub îngrijirea prof. coordonator Diana-Ileana Ciurea. Foarte izbutite sunt desenele reprezentând flori, pomi, fluturi, peisaje viu colorate, ca un început frumos de primăvară găzduit de acest lăcaş de nepreţuit, o adevărată fântână cu apă vie, mereu proaspătă şi atât de căutată de cei tineri şi nu numai, dornici să-şi potolească setea şi să le lumineze drumul în viaţă.
Cum la fel de frumoase sunt şi celelalte obiecte pictate, din lut, din lemn, ceramică etc., pe care am fi dorit să le nominalizăm numele micilor artişti, fiecare în parte, şi chiar să stabilim o ierarhie anume a valorilor, poate nume de referinţă ale artiştilor de mâine, aflaţi acum la început de drum, dar un drum promiţător. Poate ar fi fost necesar chiar un generic sub care să fi fost reunite aceste creaţii la care şi-au dat mâna cele trei şcoli, sub semnul artei, prieteniei şi frumosului.
Rândurile de faţă nu trebuie luate drept o critică din partea noastră, umilul vizitator interesat şi martor la o asemenea întâmplare atât de plăcută, ci ca o încurajare pentru cei cu astfel de iniţiative atât de binevenite, de a expune cu mai mult curaj şi cât mai des creaţiile acestor minunaţi copii, pentru a-i scoate din anonimat şi a le da un imbold înspre marele zbor ce-l au în faţă, ca o deschidere a propriei vieţi...
Ion Şoldea
09:18
Legături
- Test Viteza
- Prefectura Gorj
- Consiliul Jud. Gorj
- Primăria Târgu-Jiu
- Politia Jud. Gorj
- C.S. Pandurii Tg. Jiu
Publicitate



