Home · Actualitate · DESCHIDEREA ANULUI ŞCOLAR LA MOTRU

Ultima oră

RSS Display

DESCHIDEREA ANULUI ŞCOLAR LA MOTRU

Agitaţie mare la Motru cu ocazia deschiderii anului şcolar. Elevi şi părinţi nu numai din Motru, ci şi din comunele din jur, pentru că la oraş se învaţă mai bine decât la sat, profesori, poliţişti, florari, observatori. Mai puţini politicieni, în fapt doi PD-Lei, senatorul Ion Ruşeţ şi deputatul Constantin Severus Militaru. Aceştia şi-au ales cu grijă discursurile evitând nuanţa politică, dar făcând uz de cea sentimentală;” aici am copilul la şcoală şi sunt preşedintele comitetului de părinţi, dincolo am urmat cursurile şcolii generale sau la acest liceu mi-am desăvârşit cultura. După festivităţi au fost luate cu asalt spaţiile comerciale. Cei mici primiseră listele cu rechizitele ce trebuiau achiziţionate sau recomandări privind ţinuta şcolară iar părinţii dădeau exemplu de  conformare, pe când cei mari, fără liste, părinţi sau grija ţinutei şcolare, au invadat terasele pentru un suc şi nu numai.

,,Catolicii”, punctuali şi modeşti.

La şcoala cu clasele I-IV ,,Sfântul Ioan”, înfiinţată de asociaţia ,,Inimă Deschisă”, pe lângă Biserica Romano-Catolică din Motru, festivitatea de deschidere a noului an şcolar a început la ora 9 fix, prima ce avea loc în această zi, fără reprezentanţi ai autorităţii locale şi politicieni, dar cu preot …ortodox şi poliţist. Ceremonial modest, sobru, discursuri scurte şi la obiect, dar atmosferă destinsă,  plină de surâsuri şi flori. Şcolarii erau îmbrăcaţi în uniforme la fel modeste şi sobre, precum zidurile bisericii în umbra căreia desluşesc tainele abecedarului şi ale aritmeticii.

Festivităţi cu mesaje şi în concordie la celelalte şcoli

Şcoala generală nr. 1, Şcoala generală nr. 2, Colegiul Naţional ,,George Coşbuc”, Colegiul Tehnic, au deschis noul an de învăţământ în această ordine şi cu acelaşi ritual. La festivităţi au fost prezenţi inspectorul şcolar Ioan Todea,  primarul Dorin Hanu, senatorul Ion Ruşeţ, deputatul Constantin Severus Militaru, preotul Dumitru Ciobotea şi reprezentanţi ai poliţiei locale. Ioan Todea a citit de fiecare dată lungul mesaj al Secretarului de Stat în Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Adriana Doina Pană, adresat elevilor, profesorilor şi părinţilor din care am reţinut introducerea în noul şi controversatul pachet legislativ a ,,anului de mentorat, astfel încât numai cine îndeplineşte anumite calităţi să poată deveni dascăl”. Se pune totuşi o întrebare: de ce a fost preferat mesajul menţionat mai sus  în dauna celui comunicat de însuşi ministrul Ecaterina Andronescu?!
În cuvântările lor, directorii de şcoli au ales cuvinte de curtoazie faţă de primar şi parlamentari, de la care aşteaptă ajutor pe mai departe în funcţionarea la standardele necesare a şcolilor. Cel mai mare sprijin se impune a fi dat Colegiului Tehnic, rămas în urmă cu reabilitarea sălilor şi a atelierelor, pe elevi aşteptându-i clase neigienizate, parchet deteriorat, mobilier vechi şi uzat, uşi fără clanţe. Amintindu-şi,  mai mult ca oricând,  de moto-ul înscris pe site-ul colegiului, ,,nu lăsa pe mâine ce poţi face astăzi pentru că mâine poate fi ziua altcuiva”, (în noua lege propusă directorul de şcoală e la …mâna primarului), directoarea  Elena Booveanu a obţinut promisiunea primarului şi a celor doi parlamentari prezenţi la festivitate că în viitor se va investi şi la această şcoală. De altfel primul pas va fi făcut în schimbarea uşilor şi a ferestrelor.
Primarul Dorin Hanu a exprimat  o bună conlucrare cu cei doi parlamentari, conlucrare care trebuie să treacă peste permanentele şi inerentele disensiuni cu substrat politic, acţiunea comună a acestora fiind în folosul copiilor urbei. La rândul lor, Ruşeţ şi Militaru  politicienii fiind apăsaţi de actuala criză politică în care a fost târât şi învăţământul, şi-au exprimat credinţa că înţelepciunea politicienilor  şi a reprezentanţilor sindicali din învăţământ va găsi calea continuităţii necesarelor reforme în învăţământ pentru ca elevii să-şi poată continua studiile fără sincope.

Moment emoţionant la Şcoala Generală nr. 2

În această toamnă se împlinesc 40 de ani de învăţământ la această şcoală, prilej de a se dezveli în holul clădirii  o placă comemorativă. La propunerea directorului şcolii, Ion Sanda, s-a ţinut un minut de reculegere în memoria cadrelor didactice care au slujit aici şi între timp au trecut în lumea celor drepţi. Discursurile au fost sentimentale şi împănate cu amintiri, mai ales că aici au învăţat  mulţi din părinţii prezenţi la festivitate.
Înainte de a pune punct, reporterul nu-şi poate stăpâni mirarea că la aceste acţiuni nu a participat niciun  reprezentant al Consiliului Judeţean şi al Prefecturii, pentru că Motrul, acest al doilea municipiu al judeţului, are nevoie de aceste instituţii în rezolvarea multor probleme din învăţământul local. Mai ales că dascălii din Motru s-au dovedit a fi destul de paşnici şi sunt realişti că doar politicienii ,,sunt de-ai noştri, votaţi de noi”, aşa după cum remarca un învăţător. În acest context şi directorul Valeriu Drulă şi-a exprimat convingerea că din rândul elevilor de azi vor apărea   parlamentarii de mâine.

Gheorghe Băleanu

   12:35

Da o nota acestui articol

5 Nota:~ 5 din 2 voturi.