Home · Actualitate · De ce nu se amenajează Jiul?


De ce nu se amenajează Jiul?

Da, lacul din dreptul municipiului, de pe firul Jiului, poate fi numit pe drept cuvânt, aşa cum ne-au mărturisit mai mulţi pescari de pe dig, lada de gunoi a oraşului. Şi nimeni nu ia nicio decizie, la niciun nivel, în privinţa menţinerii apei curate, mai ales că o asemenea imagine respingătoare eclipsează într-o oarecare măsură şi operele Titanului de la Hobiţa. Dar toţi s-au obişnuit cu ea aşa, ba unii dau vina pe cei din Valea Jiului care deversează astfel de gunoaie, peturi, cartoane, pahare şi saci din plastic, borcane, alge, rădăcini şi alte ambalaje duse la vale şi adunate mai ales pe suprafaţa lacurilor amenajate de SC Hidroconstrucţia prin aceste baraje. Apele Române nu fac nimic, Protecţia Mediului la fel, ca să nu mai vorbim despre edili şi celelalte oficialităţi locale şi judeţene. Nici cu insula nu se face nimic, aşteptându-se câte o nuntă de zile mari sau câte un spectacol de circ. Investitorii interesaţi de această locaţie nu îndrăznesc să se implice din cauza taxelor prea mari pe care ar trebui să le suporte, nefiind ajutaţi cu nimic pentru încurajarea şi demararea unor astfel de proiecte. Vă mai amintiţi zăvoiul de altădată, cu arbori seculari şi spaţii verzi atrăgătoare pentru cei care doreau să iasă la iarbă verde, la plaje sau chiar la un grătar? Ba aici se organizau, de sărbători, petreceri în zăvoi, cu muzică, mititei şi bere, promiţându-se de cei din fruntea obştei, de la an la an, că aici se va face un adevărat loc de agrement pentru târgujieni şi nu numai, chiar cu un chei special dotat cu bărci, cu umbrele şi chioşcuri etc. Uite că nu s-a făcut nimic...

Noroc cu pescarii care roiesc pe ambele maluri, care mai dau o vedere mai plăcută acestui tablou pe care l-am putea asemui cu o natură moartă. Însă răbdarea lor e pusă la încercare de gunoaiele din lac care se agaţă de cârlige creându-le probleme, ca să nu amintim şi de mirosurile pestilenţiale emanate de acestea, mai ales acum, când ele fermentează la aşa căldură. Mulţi dintre ei ar fi dispuşi , dacă ar avea bărci la dispoziţie, să presteze ore de muncă voluntară pentru a pescui cu plasele aceste gunoaie, dar trebuie luate măsuri şi cu celelalte baraje din zona oraşului Bumbeşti-Jiu, pentru filtrarea apei încât să nu se mai permită poluarea Jiului.

De ce să nu pescuiască şi iubitorii acestui sport în alte condiţii, prin amplasarea unor umbrele sau prin ieşirea în larg cu barca, iar insula să arate cu adevărat o „oază de distracţie”, la umbra pomilor falnici, cu terase amenajate special, cu muzică, alei şi bănci, şi chiar cu spaţii de joacă pentru copii. Astfel încât turiştii să fie atraşi de larma de aici dar şi de frumuseţea lacului, cu balize luminoase pe timp de noapte, cu bărcuţe, cu plimbări organizate pe cursul apei, cu şalupe sau alte vase speciale, de croazieră, cu ora. Dar câte nu se pot organiza aici? Uite că idei sunt şi încă gratuite, dar cine să le aplice? Asta-i problema principală. Şi ar mai fi una, teama celor care ar vrea să facă ceva, puţini la număr, care se tem de ceilalţi care le vor pune beţe în roate. Că aşa se obişnuieşte la noi...

K. Iannis

   06:12