Complexul Energetic Turceni - împrumutat de BERD cu 170 milioane de euro
Complexul Energetic Turceni şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) au semnat în urmă cu două zile pentru un împrumut de 170 milioane euro, ce va fi folosit la lucrarile de modernizare al grupului 6 de la termocentrala Turceni.
Procesul de obţinere a finanţării pentru modernizarea grupurilor energetice 3 şi 6 de la termocentrala Turceni au început în 2006 şi au fost tărăgănate până la finalul anului 2008. Negocierile cu BERD au fost reluate la începutul anului 2009, pentru finanţarea unui singur grup, întrucât analiza pieţei financiare arată că nu se va putea obţine un împrumut la valoarea finanţării ambelor grupuri. Astfel, împrumutul contractat acum este mai mic faţă de cel pentru care s-a început negocierea în 2006.
Din partea BERD documentul a fost semnat de Louis Borgo, Bancher Senior, Grup Energie, iar din partea Complexului Energetic Turceni de Eugen Tunaru, Director General. Acordul a fost semnat în prezenţa ministrului român al economiei, Adriean Videanu, şi a Directorului Grup Energie BERD, Riccardo Puliti.
Prin acest proiect, al cărui cost total este estimat la 224 millioane euro, se au în vedere proiectarea, achiziţionarea, punerea în funcţiune şi instalarea echipamentelor necesare pentru modernizarea Unităţii 6. După finalizarea lucrărilor, unitatea modernizată se va număra printre centralele termice cu cel mai redus nivel de emisii de carbon din Europa, şi se va conforma standardelor de mediu din Uniunea Europeană Reformele implementate cu succes precum şi liberalizarea pieţei energie au făcut din România un lider regional în domeniul energiei.
Complexul Energetic (CE) Turceni acoperă peste 11% din energia consumată în sistemul naţional şi include Termocentrala Turceni, care are o putere instalată 2.640 MW, Carierele Jilţ Sud şi Jilţ Nord şi Mina Tehomir. Împreună cu cele două complexuri energetice din Oltenia (Turceni, Rovinari şi Craiova) acoperă circa o treime din producţia de electricitate a României, fiind, după Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, producătorii celei mai ieftine energii din ţară.
16:09
Legături
- Test Viteza
- Prefectura Gorj
- Consiliul Jud. Gorj
- Primăria Târgu-Jiu
- Politia Jud. Gorj
- C.S. Pandurii Tg. Jiu
Publicitate



