Home · Actualitate · Actualitate (32)

Ultima oră

RSS Display

Actualitate (32)

- În urmă cu două zile, Primăria Rovinari, împreună cu Casa de Cultură şi Biblioteca Rovinari au organizat ultimul concurs de patinaj din sezonul 2009 - 2010. Vremea frumoasă a adus la patinoarul sintetic din centrul oraşului, un număr foarte mare de elevi însoţiţi de cadre didactice de la Şcoala Generală Nr. 1 Rovinari. Fiind ultima ediţie a acestui concurs, organizatorii au fost mai darnici cu cei trei câştigători ai concursului şi le-au acordat acestora abonamente la Ştrandul Orăşenesc Rovinari pe timpul verii.
- În urmă cu două zile secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Adrian Streinu Cercel, a poposit pe meleagurile Gorjului. După ce a vizitat secţia de boli infecţioase de la  Târgu Jiu, Adrian Streinu Cercel s-a îndreptat către Spitalul de psihiatrie din Turceni, următoarele unități vizate de aceste controale fiind cele din Târgu Cărbuneşti și Novaci. Astfel de inspecţii sunt efectuate în această săptămână în mai multe spitale din țară.
- Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a anunţat, miercuri, că vor fi desfiinţate 577 de funcţii de conducere, respectiv de manageri interimari, din spitale, fiind redus astfel numărul acestora de la 2.069 la 1.492, prin care se va face o economie de peste un milion de lei lunar.
- Începând cu prima zi a lunii aprilie, medicii din cabinetele de asistenţă medicală primară, ambulatoriu de specialitate, inclusiv specialităţile paraclinice şi medicină dentară şi din cele de asistenţă medicală de recuperare, au obligaţia să acorde servicii medicale pe baza unei programări telefonice sau prin alte mijloace, efectuată cu cel puţin 24 ore înainte de data dorită. Cabinetele medicale trebuie să afişeze la loc vizibil numărul de telefon la care se pot efectua programările.
- Circulaţia pe DN 6B se desfăşoară pe un singur sens datorită unei alunecări de teren care a avut loc la km 40+400, în localitatea Urda de Sus, comuna Stoina. Alunecarea de teren a afectat ¾ din partea carosabilă şi drumul de sprijin.
Din informaţiile primite de la Secţia Drumuri Naţionale Târgu Jiu, fenomenul a apărut din cauza apei din sol, a traficului greu şi a materialului antiderapant care a fost folosit în această iarnă.
În prezent o echipă de la Secţia Drumuri Naţionale Târgu Jiu lucrează în zonă, iar circulaţia se desfăşoară pe un singur sens şi este asigurată semnalizarea corespunzătoare.
Traficul rutier se desfăşoară alternativ pe sensul de mers Hurezani - Craiova, zona fiind semnalizată corespunzător cu indicatoare rutiere.
Conducătorii auto trebuie să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere şi indicaţiile poliţiştilor rutieri care monitorizează traficul în zonă.

   05:33

Da o nota acestui articol

5 Nota:~ 5 din 1 voturi.