Home · Actualitate


De la 1 iulie… mai multe impozite

Începând de azi, 1 iulie 2010, TVA va creşte cu 5% şi vor începe scumpirile în lanţ. Pentru mulţi dintre noi nu se mai arată „luminiţa” lui mâine. Există doar „azi” şi, cu siguranţă, ne vom aminti cu duioşie de „ieri”.
Începând de azi, toţi vom vedea că:
- scad salariile bugetarilor, se diminuează ajutoarele de şomaj, dispar subvenţii, dar cresc şi preţurile, ca urmare a măririi TVA şi a căderii monedei naţionale.
- vor fi impozitate tichetele de masă cadou, creşă şi de vacanţă, precum şi plăţile compensatorii. Tot de azi, cota de cheltuieli deductibile calculată la drepturile de proprietate intelectuală va fi redusă la 20% din venitul brut, faţă de 40% în prezent. În cazul veniturilor provenind din crearea unor lucrări de artă monumentală, cota de cheltuieli deductibile va fi redusă la 25% din venitul brut, faţă de 50% în prezent.
- veniturile sub formă de dobânzi din conturile şi depozitele bancare, indiferent dacă sunt la vedere sau la termen, vor fi impozitate cu 16%.
- indemnizaţia pentru creşterea copilului a fost redusă cu 15%, dar nu mai puţin de 600 de lei. Ministrul de Finanţe spune că pentru indemnizaţiile pentru mame ar trebui luat în calcul salariul mediu pe ultimii doi ani şi nu pe doar 12 luni, ca în prezent.
- proprietarii de mai multe locuinţe neînchiriate vor fi obligaţi să achite, până la 30 septembrie, „o taxă de solidaritate” la bugetul local, suplimentar impozitului pe proprietate, în cuantum cuprins între 50% şi 200% din impozit, taxare prin care statul vrea să obţină 31 milioane lei în 2010.

 Citeste tot articolul |    06:26

AVI INSTANT vrea FNC propriu

SC Avi Instant SRL a fost înfiinţată în anul 2002. Compania a cumpărat în întregime activul fostei S.C. Avicola S.A. Târgu Jiu, unitate ce a fost lichidată. Conform legii, SC Avi Instant SRL este unicul producător de carne de pasăre din judeţul Gorj, iar producătorii de carne de pasăre zonali au un potenţial productiv sub nivelul acesteia.

 Citeste tot articolul |    05:30

Subvenţiile pentru minerit ar putea fi prelungite

Comisarul european pentru competiţie, Joaquin Almunia, va propune prelungirea cu 12 ani a perioadei în care pot fi acordate ajutoare de stat pentru mineritul de cărbune în UE, potrivit Reuters. Pentru lignit, ultimul an când s-au acordat subvenţii a fost 2008, iar pentru huilă acestea ar trebui eliminate începând cu anul 2011. Legislaţia ar  putea  intra în vigoare de la 1 ianuarie 2011 şi prevede o durată maximă de 12 ani a perioadei în care mai pot fi acordate ajutoare de stat companiilor miniere. La Bruxelles au fost luate mai multe variante în discuţie, printre care desfiinţarea actualului regulament şi acordarea unor subvenţii pe regula ajutorului general de stat sau pentru investiţii, fie continuarea lor sub o formă apropiată acestui regulament, fie diminuarea progresiva a ajutorului până la închiderea activităţii.

 Citeste tot articolul |    05:20

La Rovinari... alternative ecologice

Pentru a reduce din cheltuielile la utilităţile ştrandului din Rovinari, Primăria a găsit soluţia salvatoare  prin montarea a 3 panouri solare cu boilere amplasate deasupra cabinelor de schimb, care  au rolul de a produce apă caldă la cele 8 duşuri ale ştrandului.

 Citeste tot articolul |    05:16

De ce nu se amenajează Jiul?

Da, lacul din dreptul municipiului, de pe firul Jiului, poate fi numit pe drept cuvânt, aşa cum ne-au mărturisit mai mulţi pescari de pe dig, lada de gunoi a oraşului. Şi nimeni nu ia nicio decizie, la niciun nivel, în privinţa menţinerii apei curate, mai ales că o asemenea imagine respingătoare eclipsează într-o oarecare măsură şi operele Titanului de la Hobiţa.

 Citeste tot articolul |    06:12

Moţiunea a căzut... urmează Curtea Constituţională

Toate sesizările privind legile de reducere a salariilor bugetarilor şi pensiilor vor fi judecate de CCR pe 24 iunie a.c. CCR a primit patru sesizări care vizează neconstituţionalitatea celor două legi pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului, respectiv Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar şi Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Judecătorii Secţiilor Unite ale ÎCCJ au decis, luni, să trimită la Curtea Constituţională două sesizări privind neconstituţionalitatea legilor care prevăd scăderea pensiilor şi a salariilor bugetarilor.

 Citeste tot articolul |    06:05

„Jilţul şi Rovinariul se vor adapta la structura SNLO”

Angajaţii Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) au intrat, începând de azi, în şomaj tehnic pentru alte două săptămâni, cu 75% din salariu, situaţie datorată cererii scăzute de cărbune. Minerii vor reveni la lucru  pe 1 iulie a.c. Pe toată perioada de şomaj, vor lucra doar angajaţii care se ocupă de livrări, pază şi de menţinerea în siguranţă a utilajelor de excavare-haldare. Minerii au mai stat acasă şi în perioada 17-31 mai.
În această perioadă ortacii îşi pun speranţele în constituirea  ELECTRA şi trăiesc cu speranţa că vor veni vremuri mai bune.

 Citeste tot articolul |    06:02

În viteză spre... moarte

Un tânăr şi-a pierdut viaţa într-un tragic accident de circulaţie produs pe raza localităţii Tălpăşeşti. Cătălin Buzatu a intrat într-o depăşire şi a pierdut controlul asupra volanului. Maşina pe care tânărul o conducea a părăsit partea carosabilă şi s-a izbit frontal de un copac de pe marginea drumului. 

 Citeste tot articolul |    23:16

Programul de reabilitare termică a blocurilor continuă


Pentru că la multe asociaţii de proprietari din municipiul Târgu-Jiu se fac fel de fel de speculaţii pe seama programului de reabilitare termică a blocurilor, profitându-se şi de starea actuală de „criză de sărăcie”, oferită de actuala guvernare, dorim să-i combatem pe acei zvonişti, arătând că lucrurile nu stau chiar aşa.

 Citeste tot articolul |    23:16

Bugetarii în stradă!

Acţiune de protest la Târgu-Jiu. Sute de sindicalişti au protestat, ieri, între orele 10 şi 12,00 în faţa Prefecturii Gorj. Oamenii şi-au manifestat nemulţumirea faţă de măsurile anticriză luate de actualul Guvern.

 Citeste tot articolul |    23:15

Reabilitarea şi modernizarea a 10.000 km de drumuri de interes judeţean şi drumuri de interes local a fost aprobată de guvern

Guvernul a aprobat, în şedinţa de astăzi, Programul pentru reabilitarea şi modernizarea a 10.000 km de drumuri de interes judeţean şi drumuri de interes local.
Ministrul Udrea a declarat că, prin acest program, vor fi reabilitaţi şi modernizaţi, în perioada 2010-2013, 10.000 km de drumuri de interes judeţean şi drumuri de interes local, prioritate având drumurile cu relevanţă economică sau socială deosebită, precum: drumurile judeţene care sunt căi de comunicare cu drumurile naţionale sau cu autostrăzile, drumurile care leagă localităţi importante sau duc către obiective economice relevante, către zone industriale sau către obiective turistice. De asemenea, acest program se va derula prin Direcţia de Investiţii din Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, iar propunerile de proiecte pot veni din partea autorităţilor publice locale - fie consilii judeţene, fie consilii locale – dar vor putea fi iniţiate şi de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, care derulează strategia de dezvoltare la nivel naţional.

 Citeste tot articolul |    23:14

„Timişoreana” vine la Târgu-Jiu

Pentru organizarea evenimentului „Serbările Timişoreana” în municipiul Târgu-Jiu, în perioada 25-27 iunie 2010, Agenţia de publicitate Mercury 360 Communications SRL Bucureşti a obţinut, recent, de la Consiliul Local, acordarea gratuită a unei suprafeţe din platoul de pe Insuliţă, unde vor fi amplasate 10 terase din lemn, 6 puncte de vânzare din lemn şi o scenă profesională. De pe urma acestui eveniment, Municipiul Târgu-Jiu, aşa cum ne asigură firma respectivă, dar şi oficialităţile locale, va beneficia de promovarea  şi creşterea capitalului de imagine, iar cetăţenii târgujieni se vor putea bucura de trei seri de spectacole cu trupe şi artişti renumiţi: Holograf, Pasărea Colibri, Zdob şi Zdub, Cargo, Zob şi Zero, dar şi de o bere excelentă.

 Citeste tot articolul |    22:41

Salariile vor fi reduse în companiile de stat, dar nu şi în unităţile care au fost deja restructurate

Ca un prim pas spre reducerea salariilor, bugetele companiilor de stat vor fi reevaluate, dar unităţile care au efectuat deja concedieri nu vor fi supuse acestei reevaluări, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului.
După şedinţa de guvern de marţi, surse oficiale au declarat că Guvernul va stabili un plafon salarial maximal pentru angajaţii companiilor de stat şi cei ai regiilor autonome, iar din câştigul care depăşeşte acest plafon o cotă de peste 70% va fi vărsată într-un fond de solidaritate, Executivul constatând că salariile nu pot fi reduse cu 25% în aceste unităţi. Plafonul salarial va depăşi cu mult salariul mediu pe economie, urmând să fie stabilit cel mai probabil la peste 5.000 lei. Procedura va fi reglementată printr-un memorandum care urmează să fie avizat de Guvern. În memorandumul guvernamental, virarea sumelor va fi prezentată ca având un caracter „benevol”, dar va reprezenta practic o decizie a acţionarilor şi conducerii acestor companii şi regii de stat.

 Citeste tot articolul |    22:39

România în terapie de şoc

Guvernul îşi asumă răspunderea pe două proiecte de lege

Primul ministru Emil Boc a anunţat, miercuri, că Guvernul îşi va asuma răspunderea pe două proiecte de lege, unul referitor la încadrarea în deficitul asumat şi unul referitor la pensii. El a mai spus că va propune  Guvernului adoptarea scrisorii de intenţie şi a memorandumului cu UE spre aprobare. Potrivit premierului, Coaliţia îşi menţine punctul de vedere conform căruia nu majorarea taxelor este soluţia pentru menţinerea unui deficit care trebuie finanţat, ci reducerea cheltuielilor bugetare. „Am decis în Coaliţie să nu fie afectate: salariul minim pe economie, de 600 de lei. Niciun salariu nu va coborî sub 600 de lei. Am decis să nu fie afectată pensia socială minimă garantată de 350 de lei. Nicio pensie nu va coborî sub nivelul de 350 de lei şi această măsura va fi asigurată prin buget. Nu va fi afectat venitul minim garantat, dar el va fi restrâns şi aplicat doar acelor persoane care sunt în nevoi”, a mai declarat  Emil Boc, la finalul şedinţei Coaliţiei de guvernare. Măsurile de austeritate ale Guvernului se vor aplica până pe 31 decembrie 2010, premierul făcând precizarea că fundamentul legal care stă la baza reducerilor de salarii şi pensii este principiul constituţional privind restrângerea temporară a unor drepturi.

 Citeste tot articolul |    03:27

Zilele Colegiului Naţional ,,George Coşbuc” din Motru

Deşi înfiinţat de numai zece ani, Colegiul Naţional ,,George Coşbuc” din municipiul Motru şi-a făcut un nume în învăţământul gorjean şi chiar naţional. Dascăli de excepţie, conducători cu adevărate abilităţi manageriale, condiţii materiale optime de desăvârşire educaţională au dus la performanţe şcolare deosebite. Acest lucru este dovedit de rezultatele obţinute la olimpiade şi de numărul mare de proiecte educaţionale desfăşurate în cadrul Colegiului. Rememorarea evenimentelor ce au dat personalitate liceului, evocarea performanţelor, dar şi exprimarea artistică, sportivă sau civică a actualilor elevi se regăsesc în ,,Zilele Colegiului” ce-şi desfăşoară prima ediţie în perioada  21 mai-10 iunie 2010.

 Citeste tot articolul |    00:44

Încă un imobil preluat în mod abuziv Când Statul e bun de plată...

Pentru o casă naţionalizată cu mulţi ani în urmă, cu toate terenurile şi acareturile aferente, aflate în str. Bradului, zona sediului Petrom, care au fost demolate, înstrăinate, terenuri pe care s-au edificat alte construcţii particulare, după îndelungi procese şi recursuri, urmaşii proprietarilor de drept, stabiliţi de mai mulţi ani în Franţa, au obţinut câştig de cauză, urmând să fie repuşi în drepturi sau mai bine zis despăgubiţi.

 Citeste tot articolul |    00:42

La Rovinari Festivalul Judeţean de folclor „Tinere Talente” la Ediţia a II-a

Vineri 27 mai 2010, începând cu orele 14.00, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor se va desfăşura Ediţia a II-a a Festivalului Judeţean de Folclor „Tinere Talente”.
La festival vor participa Ansamblul „Maria Lătăreţu”  din cadrul Şcolii Populare de Artă Târgu-Jiu, Palatul Copiilor, Clubul Elevilor Rovinari, Clubul Elevilor Motru şi Clubul Elevilor Novaci. Festivalul se va desfăşura pe două categorii de vârstă: I  Clasele V-VIII, II Clasele IX-XII şi două secţiuni: I  solişti vocali, II solişti instrumentali. Câştigătorilor li se vor acorda diplome şi premii în bani. Intrarea va fi liberă în limita locurilor din sală.

 Citeste tot articolul |    00:40

Zeci de mii de sindicalişti au protestat

Potrivit liderilor de sindicat, la manifestaţia de miercuri, din Bucureşti, au participat peste 40.000 de sindicalişti, potrivit estimărilor liderilor de sindicat.  Alte mii de bucureşteni au demonstrat pe străzile din jurul Guvernului, nemulţumiţi de măsurile de austeritate anunţate de Executiv.

 Citeste tot articolul |    00:50

Guvernul vrea să îşi asume răspunderea

Premierul Emil Boc a solicitat membrilor Guvernului şi Coaliţiei asumarea răspunderii în ceea ce priveşte proiectul de lege privind aplicarea măsurilor de austeritate. Premierul susţine că se va merge în continuare pe varianta reducerii cheltuielilor bugetare, excluzând soluţia majorării taxelor. Emil Boc a mai spus că va propune în şedinţa Guvernului ca toţi secretarii de stat şi consilierii din ministere să îşi doneze indemnizaţiile primite în Consiliile de Administraţie la societăţile unde statul are participaţii minoritare, precum şi la societăţile bancare CEC şi EximBank. Banii vor fi donaţi într-un fond de solidaritate.

   00:48

Tot pe drum, pe drum, la... SC GDF Suez...

Luni, 17 mai a.c., ziua în care s-au dat pensiile, după amiaza m-am grăbit să-mi achit factura, încă neprimită, la gaze, ca să scap de o grijă. Era după ora 16,00. Coadă ca la mall. Din păcate, nu funcţiona decât o casierie, cea din stânga, pentru că cea din faţa rândului (de pe culoarul pe care se înainta) era închisă. N-am avut noroc, pe motiv că nu se operase încă factura. Atunci, am vrut să achit pentru fiul meu, din str. Unirii, dacă nu plătise cumva. Casiera s-a uitat pe calculator, după care m-a asigurat că factura lui era achitată încă din data de 6 mai. Bun, mi-am zis şi mi-am văzut de drum, după ce femeia m-a asigurat că factura mea putea să fie achitată după 25 ale acestei luni. Până seara am luat legătura cu fiul meu, aflând cu stupoare că acesta încă nu-şi plătise gazele! Deci, casiera de la ghişeu mă minţise.

 Citeste tot articolul |    23:14

<< Primul < Inapoi [1 / 9] Inainte > Ultimul >>